Analiza factorială a vitezei de rotaţie a activelor circulante

Analiza factorială a vitezei de rotaţie a activelor circulante este exprimată prin indicatorul „durata medie în zile a unei rotaţii”, are în vedere sistemul de factori prezentat în tabelul de mai jos, sistem de factori ce prezintă influenţa modificării activelor circulante pe două grupe componente:

§    Stocul mediu de resurse materiale, producţia în curs de execuţie, produse (produse finite şi semifabricate destinate vânzării), ambalaje şi mărfuri (S); §    Valoarea medie a creanţelor (Cr).

Felul modificării	Modificarea absolută a duratei medii în zile a unei rotaţii a activelor circulante
Modificarea totală a duratei medii în zile a unei rotaţii, din care:	ΔDz = Dz1 – Dz0
- influenţa modificării cifrei de afaceri;	ΔCA = Ac0/CA1*Z – Ac0/CA0*Z
- influenţa modificării valorii medii a activelor circulante, din care:	ΔAc = Ac1/CA1*Z – Ac0/CA1*Z
- influenţa stocurilor medii	ΔS = S1/CA1*Z – S0/CA1*Z
- influenţa soldului mediu al creanţelor	ΔCr = Cr1/CA1*Z – Cr0/CA1*Z

Această detaliere permite ca prin analiza duratei medii în zile a unei rotaţii să se localizeze în profunzime care sunt categoriile de active circulante care au exercitat influenţă asupra modificării vitezei de rotaţie.

Poziţia în bilanţul contabil

Poziţia în bilanţul contabil a creanţelor şi datoriilor este reglementată în România prin OMFP nr. 3055 noiembrie 2009 (art. 24), reglementare conformă cu Directiva a IV-a a CEE. Astfel, în bilanţ elementele de activ şi datorii sunt grupate după natură şi lichiditate, respectiv natură şi exigibilitate. Precizăm că în modelul de bilanţ conform normei menţionate mai sus creanţele sunt prezentate în cadrul postului de bilanţ (capitol) B - Active circulante, iar datoriile sunt prezentate în cadrul posturilor de bilanţ (capitole) D - Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an şi respectiv G - Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an. În cadrul OMFP 3055/2009 sunt prezentate şi regulile de evaluare a creanţelor şi a datoriilor. Conform acestei reglementări evaluarea la inventar a creanţelor şi a datoriilor se face la valoarea lor probabilă de încasare sau de plată. Diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar stabilită la inventariere şi valoarea contabilă a creanţelor se înregistrează în contabilitate pe seama ajustărilor pentru deprecierea creanţelor. Pentru creanţele incerte se constituie ajustări pentru pierdere de valoare. Evaluarea la bilanţ a creanţelor şi a datoriilor exprimate în valută şi a celor cu decontare în lei în funcţie de cursul unei valute se face la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar. În scopul prezentării în bilanţ, valoarea creanţelor, astfel evaluate, se diminuează cu ajustările pentru pierdere de valoare.

Informaţiile oferite în cadrul posturilor bilanţiere pot fi utilizate la determinarea unor indicatori financiari necesari în analizele financiare şi în fundamentarea deciziilor manageriale. Astfel, informaţiile privind creanţele şi obligaţiile sunt folosite pentru realizarea unei analize diagnostic a situaţiei financiare a întreprinderii, analiză ce are la bază utilizarea celor două tipuri de bilanţ şi anume:

-    bilanţ financiar, apropiat de bilanţul contabil din România,

-    bilanţul funcţional, care regrupează posturile de bilanţ pe marile funcţiuni ale întreprinderii (investiţii, exploatare, finanţare, trezorerie), fiind un bilanţ economic, construit de Centrala Bilanţurilor din Banca Franţei în scopul explicării funcţionării economice a întreprinderii de către bancheri .

Creante si datorii

Creanţele reprezintă valorile economice avansate temporar de titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice, pentru care acesta urmează să primească un echivalent valoric. Acestea cuprind: creanţe comerciale, sume de încasat de la entităţile afiliate, sume de încasat de la entităţile de care compania este legată în virtutea intereselor de participare, alte creanţe, capital subscris şi nevărsat. Conform OMFP 3055/10 noiembrie 2009 sumele care urmeaza să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element.

Datoriile reprezintă obligaţii actuale ale entităţii ce decurg din evenimente trecute şi prin decontarea cărora se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice. O datorie este recunoscută în contabilitate şi prezentată în bilanţ atunci când este probabil că o ieşire de resurse încorporând beneficii economice va rezulta din decontarea unei obligaţii prezente şi când valoarea la care se va realiza această decontare poate fi evaluată în mod credibil.

Solvabilitatea

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor scadente care rezultă din angajamentele anterioare contractate, fie din operaţii curente a căror realizare condiţionează continuarea activităţii, fie din prelevări obligatorii.

În sistemul analizei financiar-patrimoniale, analiza aptitudinii întreprinderii de a fi solvabilă şi de a învinge riscul de faliment ocupă un loc central. Orice dereglare privind achitarea obligaţiilor generează prejudicii şi necesită o corectură urgentă. Totodată, echilibrul financiar este un imperativ absolut, adică nu poate fi omis sub nici o motivaţie. În practica economică, se poate concepe ca o întreprindere care cunoaşte o perioadă mai dificilă să renunţe provizoriu la unele obiective de creştere, obiective economice sau sociale. În schimb, ea nu poate renunţa la asigurarea obiectivului de solvabilitate, care constituie condiţia financiară de supravieţuire .

Aprecierea capacităţii întreprinderii de a-şi regla în termen obligaţiile se apreciază nuanţat în funcţie de condiţiile concrete economico-financiare în care-şi desfăşoară activitatea. Astfel, o întreprindere poate avea dificultăţi temporare sau ocazionale determinate, de exemplu, de neacoperirea în termen a unei creanţe importante sau a accelerării plăţilor într-o perioadă de creştere rapidă a activităţii. În acest caz, dificultăţile de plată apar ca o expresie a unei neconcordanţe de moment care nu afectează imaginea firmei. Soluţii simple pot permite trecerea peste aceste dificultăţi şi reinstaurarea continuităţii plăţilor: obţinerea de termene suplimentare din partea furnizorilor, amânarea datoriilor financiare, obţinerea de împrumuturi pe termen scurt. Sovabilitatea oricărei întreprinderi este dependentă de menţinerea unei corelaţii creanţe-obligaţii. Importanţa celor două elemente face necesară realizarea unei definiri concrete în paragrafele următoare.

Informaţia contabilă

Informaţia contabilă reprezintă partea cea mai semnificativă de informaţii vehiculată în mediul economic, multitudinea de date fiind structurată în special în cadrul situaţiilor financiare. Însă, pentru ca situaţiile financiare să fie utile în procesul decizional, factorii de decizie trebuie să aibă posibilitatea de a identifica relaţiile dintre diferitele valori inserate în cuprinsul lor, de a le compara în timp şi între întreprinderi diferite. Procesul aplicării unui ansamblu de tehnici şi instrumente care răspunde acestor cerinţe este denumit analiza situaţiilor financiare reprezentate de: bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia privind modificarea capitalurilor proprii, politici contabile şi note explicative. În contabilitatea de esenţă economică şi financiară, aşa cum se desprinde din Cadrul general IASB, structurile calitative descrise în situaţiile financiare sunt cele de activ, datorii, capital propriu şi rezultate sub formă de venituri şi cheltuieli.