Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor scadente care rezultă din angajamentele anterioare contractate, fie din operaţii curente a căror realizare condiţionează continuarea activităţii, fie din prelevări obligatorii.
În sistemul analizei financiar-patrimoniale, analiza aptitudinii întreprinderii de a fi solvabilă şi de a învinge riscul de faliment ocupă un loc central. Orice dereglare privind achitarea obligaţiilor generează prejudicii şi necesită o corectură urgentă. Totodată, echilibrul financiar este un imperativ absolut, adică nu poate fi omis sub nici o motivaţie. În practica economică, se poate concepe ca o întreprindere care cunoaşte o perioadă mai dificilă să renunţe provizoriu la unele obiective de creştere, obiective economice sau sociale. În schimb, ea nu poate renunţa la asigurarea obiectivului de solvabilitate, care constituie condiţia financiară de supravieţuire .
Aprecierea capacităţii întreprinderii de a-şi regla în termen obligaţiile se apreciază nuanţat în funcţie de condiţiile concrete economico-financiare în care-şi desfăşoară activitatea. Astfel, o întreprindere poate avea dificultăţi temporare sau ocazionale determinate, de exemplu, de neacoperirea în termen a unei creanţe importante sau a accelerării plăţilor într-o perioadă de creştere rapidă a activităţii. În acest caz, dificultăţile de plată apar ca o expresie a unei neconcordanţe de moment care nu afectează imaginea firmei. Soluţii simple pot permite trecerea peste aceste dificultăţi şi reinstaurarea continuităţii plăţilor: obţinerea de termene suplimentare din partea furnizorilor, amânarea datoriilor financiare, obţinerea de împrumuturi pe termen scurt. Sovabilitatea oricărei întreprinderi este dependentă de menţinerea unei corelaţii creanţe-obligaţii. Importanţa celor două elemente face necesară realizarea unei definiri concrete în paragrafele următoare.
